Ne nastem din sperante sau regrete,
traim sub amagirea implinirii unui ideal si
murim cu speranta de a ajunge in Rai.
Suntem o clipire a unui infinit, sau speranta unei raze de soare.
Ravnim eternitatea dar nu stim unde-i prezentul. Calauza omului – instinctul.
O floare - amagire unei iubiri,
un sarut – umbra unei vechi amintiri.
Doar praful mai spala un suflet murdar de patima unui vis.
Si ploua incet cu stele-nnegrite de doruri,
de vise
cotloanele gandurilor sunt arhipline
nu mai e loc pentru cuvinte.
Un joc ciudat cu mine si Eu
Un semafor la rascruce de nori
Si-un sunet de pian, ce-a obosit plangandu-si calvarul
Creaza hotarul
intre Bine si Rau.
Si plange natura de apriga-i soarta
Si firea umana e ninsa de mult
Prezentul se-ncurca in trecut si viitor. Batranul Pamant oboseste…
Sunt nopti de iarna ce trec mult prea greu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu